Image
Image
Image

Sacoșele din hârtie – de ce sunt o alegere inspirată

Printr-o rezoluție adoptată în luna ianuarie 2014, Parlamentul European a cerut ca pungile de plastic de unică folosință să fie interzise cel mai târziu până în anul 2020.

Scopul este acela de a elimina ambalajele din plastic, care se degradează foarte greu, precum și de a conserva o parte din energia folosită pentru producerea lor.

Franța a fost prima țară europeană care și-a propus să devină cât mai “verde”, așa că începând cu 1 iulie 2016 a interzis pungile de plastic distribuite în magazine, iar de la 1 ianuarie 2017 au fost interzise și pungile de plastic din raioanele de produse alimentare, fiind înlocuite cu pungi din materiale biodegradabile (amidon din cartofi, porumb etc.). La rândul lor, supermarket-urile din Germania au înlocuit clasicele sacoșe maieu din material plastic, cu sacoșe din hârtie sau material textil.

Plasticul reprezintă și în România o mare problemă de mediu, fiind considerat unul dintre principalii factori de poluare. O pungă de plastic nebiodegradabilă are nevoie de sute de ani pentru a se degrada (în funcție de grosimea acesteia), ducând la poluarea solului, iar prin ardere se emit gaze extrem de toxice, care poluează aerul.

Sacoșele din hârtie reprezintă o alternativă viabilă – sunt rezistente, încăpătoare, prietenoase cu mediul, iar prin personalizare devin un mijloc ușor și eficient de promovare a afacerii dvs., indiferent de tipul acesteia.

Ele reprezintă alegerea cea mai avantajoasă pentru brutării, patiserii, cofetării, pentru comercianții de articole textile și încălțăminte, pentru fast-food și catering, pentru firmele de publicitate care oferă diferite obiecte promoționale, reprezentând soluția perfectă de ambalare și transport la un cost scăzut.

Sacoșele din hârtie sunt disponibile într-o gamă variată de forme și mărimi, în funcție de cerințele clienților, și pot fi executate din mai multe tipuri de hârtie: kraft natur, kraft natur verge sau kraft albit, mate sau lucioase, cu lăcuire selectivă, simple sau colorate, cu buline, carouri etc.

Grosimea hârtiei din care sunt realizate variază între 70-200 g/mp, pentru a le conferi rezistență la șocul mecanic din timpul manipulării și transportului, iar alegerea unui anumit tip de ambalaj trebuie să se facă în funcție de domeniul de utilizare și ținând cont de compatibilitatea cu caracteristicile produsului.
După tipul de mânere, sacoșele pot fi cu mânere interioare sau exterioare din bandă de hârtie, cu mânere răsucite ori decupate sau cu mâner din șnur textil…

Aparitie: https://brutarul.ro/sacosele-din-hartie-o-alegere-inspirata-de-respectul-pentru-natura/

Oferim ambalaje de tip fast food, street food, delivery, HoReCa precum si, pungi, cutii carton, sacose, saci hartie, folii BOPP sau CAST sau produse BIODEGRADABILE.

Contact

0728 737 777

office@policrom.eu

Str Livezilor CP:500483

jud. Brasov